Pușcaș ar putea semna cu Saint-Etienne

George Pușcaș, tânărul atacant român al echipei italiene de fotbal Inter Milano, ar putea semna cu gruparea franceză Saint-Etienne, adversara lui ASA Tg. Mureș în turul trei preliminar al Europa League, scrie site-ul tuttomercatoweb.com.

George Pușcaș (19 ani) se pregătește să plece de la Inter, pentru a beneficia de timp de joc. Gazzetta TV confirmă ipoteza Saint-Etienne pentru internaționalul român Under-21. Pușcaș evoluează la echipa de tineret a lui Inter, Primavera, și a disputat patru meciuri în Serie A pentru formația italiană.

Posibilitatea ca Pușcaș să se transfere la Saint-Etienne este amintită și de site-ul butfootballclub.fr. „Verzii” s-au despărțit de atacanții Mevlut Erdinc și Ricky van Wolfswinkel și l-ar putea pierde și pe Max-Alain Gradel, dar s-au întărit cu Nolan Roux. Un alt atacant, Romain Hamouma, și-a prelungit contractul cu echipa antrenată de Christophe Galtier.

În prima parte a acestei luni, ziarul francez L’Equipe a relatat că Pușcaș este în vizorul altui club din Hexagon, Nantes. „Canarii” s-au interesat de Pușcaș chiar de la fostul lor jucător Viorel Moldovan, care i-a fost selecționer la echipa națională de tineret și l-a recomandat la Nantes.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.