Cristian Tudor Popescu a demisionat de la „Gândul”

0

Cristian Tudor Popescu şi-a anunţat demisia de la Gândul printr-un editorial savuros despre cum i s-a furat Dacia botezată „Blanşeta” din faţa blocului, relatează Romaniatv.net.

„P.S. Acesta este ultimul meu text din Gândul”, a fost anunţul sec al lui Cristian Tudor Popescu, la finalul unui text amuzant despre cum s-a despărţit forţat de celebra Dacie „Blanşeta”, care i-a fost furată din faţa blocului:

„Nu mi-am închipuit că o s-o ia vreodată cineva cu totul. O Dacie veche, ruginită pe la încheieturi… ce dracu să facă cu ea?

Vecini din blocul de peste drum  au ieşit pe la fereşti. Se uită la maşina Poliţiei, parcată în faţa casei mele. Unii, ca să vază dacă, în fine, au venit să-l salte şi pe Popescu.

E posibil s-o fi furat ca să dea o lovitură cu ea, şi atunci aveţi noroc. O abandonează şi o găsim până la urmă. Dacă nu, o taie şi o vând, piese şi fier vechi. Aveaţi cauciucuri noi?

Da, de iarnă, n-apucasem să le schimb.

Atunci sunt şanse mici să fi scăpat. Le dezmembrează prin curţi, prin Ilfov, pe la Răcari.

Au trecut luni de-atunci. Mai dădeam cu ochii prin casă de cheile Blanşetei. Până la urmă n-am mai putut, le-am aruncat.

Am luat-o pe Săndica. O Dacie Sandero nou-nouţă, care îmi arată când să schimb vitezele. Are scripeţi la geamuri, şi numai când dau la ei, la manivelă, simt şi eu că, totuşi, conduc. Cu Săndica totul e lin, fără suspin. Ca să te asculte Blanşeta, trebuia să munceşti ca la sapă, şi cu volanul, şi cu schimbătorul, şi  la pedale. Uneori mă gândesc că n-a furat-o nimeni. Că a plecat, că m-a părăsit ca să nu mă scoată într-o zi din ea Smurdul cu descarcerarea”, a scris CTP pentru gandul.info (textul integral AICI).

CT Popescu a confirmat pentru HotNews.ro  ca si-a dat demisia ieri (marti, 28 iulie) de la Gandul.

Gandul face parte din trustul de presa Mediafax Group, detinut de Adrian Sarbu, fondatorul PRO TV. Mediafax Group a intrat in insolventa in decembrie 2014.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.