Liberalii cer, din nou, demisia lui Ponta
Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a afirmat, joi, că premierul Victor Ponta trebuie să demisioneze din funcție, deoarece face rău țării prin imaginea pe care o are pe plan internațional.
„Eu, în numele PNL, cer demisia lui Victor Ponta, nu mai are ce căuta în fruntea Guvernului României, face foarte mult rău (…) Face rău țării lui, nu mai vrea nimeni să se vadă cu el, trebuie să-și dea demisia, acesta este un gest de onoare până la urmă, este un gest de mare responsabilitate”, a declarat Blaga la Pitești, în cadrul unei conferințe de presă, relatează Romaniatv.net.
În opinia liderului liberal, Victor Ponta ar trebui să se retragă de la conducerea Guvernului, la fel cum a făcut și din funcția de partid.”Într-o astfel de situație, trebuie să analizezi cu toată atenția responsabilitățile și, când știi că țara are de suferit, lași locul altcuiva. Dacă nu este bun nici pentru PSD…”, a mai spus Vasile Blaga.