Incendiu devastator în Baia Mare

Incendiu devastator pe domeniul unui controversat om de afaceri din Baia Mare. Vila impunătoare a afaceristului a ars ca o torţă. Flăcările înalte de câţiva metri au făcut ca intervenţia pompierilor, veniţi cu 6 autospeciale, să fie extrem de dificilă, potrivit România TV.

Incendiul, extrem de violent a izbucnit când nu era nimeni acasă. Fumul gros a fost văzut de localnici de la distanţă. Ei au alertat pompierii. Sub ochii proprietarilor veniţi în mare grabă impunătoarea vilă a căzut bucată cu bucată sub puterea flăcărilor.

Cinci autospeciale au sosit la faţa locului, iar intervenţia militarilor a fost extrem de dificilă şi periculoasă. Clădirea ardea violent, flăcările erau mari, iar presiunea apei era foarte mică. De aceea s-a mai cerut în ajutor încă o autospecială.

Potrivit presei locale, omul de afaceri Sorin Pop, a cărui vilă a ars ca o torţă, ar fi dat multe bătăi de cap autorităţilor locale. Domeniul ar fi fost ridicat fără autorizaţie şi în ciuda numeroaselor încercări de a fi demolat nu s-a concretizat nimic. Se spune că pentru ridicarea lui a fost mutat cursul văii, iar un deal a fost ras de pe suprafaţa pământului. Cauza incendiului este în curs de strabilire.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.