Ban Ki-moon cere fonduri pentru refugiații palestinieni

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a lansat marți un apel presant donatorilor pentru acoperirea unei găuri de 100 de milioane de dolari în bugetul agenției Națiunilor Unite care îi ajută pe refugiații palestinieni (UNRWA), scrie AFP.

Într-un comunicat, Ban Ki-moon îi „îndeamnă pe toți donatorii să facă în așa fel încât cele 100 de milioane de dolari necesare să fie plătite UNRWA în cele mai scurt timp, iar copii din Palestina să poată începe fără întârziere anul școlar 2015-2016”. El a menționat că „a vorbit personal cu mai mulți lideri mondiali în ultimele săptămâni”, fără să precizeze care sunt aceștia.

Ban Ki-moon și-a exprimat „profunda îngrijorare în fața situației financiare a Agenției și a consecințelor umanitare, politice și de securitate care rezultă din aceasta”, dacă nu va primi rapid fonduri. UNRWA reprezintă „un pilon de stabilitate” pentru cei cinci milioane de refugiați palestinieni într-o perioadă de criză în Orientul Mijlociu, a adăugat comunicatul.

Agenția a avertizat luni că există riscul să nu poată asigura începerea anului școlar pentru o jumătate de milion de elevi palestinieni, majoritatea din Fâșia Gaza, din lipsă de fonduri. Această criză financiară ar putea afecta începerea anului școlar pentru toți copii palestinieni refugiați care primesc ajutor din partea ONU în Teritoriile ocupate, dar și în Siria, Liban și în Iordania, a făcut cunoscut Sandra Mitchell, numărul doi al agenției Națiunilor Unite în localitatea Gaza.

„Până în prezent, nu a fost luată însă nicio decizie de a amâna începerea anului școlar” pentru a lăsa donatorilor timpul să ofere fonduri suplimentare, a mai precizat ea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.