Andreea Paul laudă guvernarea Boc

Prim-vicepreședintele PNL Andreea Paul a susținut vineri că, fără reforma rambursărilor de TVA și fără reforma fiscală din anii 2009-2011, premierul Victor Ponta „nu avea cu ce să se laude” în prezent.

„Adevărul este că fără reforma rambursărilor de TVA și fără reforma fiscală din anii 2009-2011, Ponta nu avea cu ce da socoteală azi. Adevărul este că, la 31 decembrie 2008, ANAF avea TVA de rambursat în sold peste termenul legal de 45 de zile în valoare de 4,2 miliarde de lei (cca. 1 miliard de euro). Cel mai vechi decont de TVA neplătit firmelor era de peste 1.400 de zile. Știu bine acest lucru domnii Chițoiu și Tăriceanu”, a afirmat prim-vicepreședintele PNL, într-un comunicat transmis, vineri, Agerpres.

Paul a adăugat că, „în martie 2012, soldul de TVA cu peste 45 zile întârziere la rambursare era la un sfert față de anul 2008, de cca 1,2 miliarde de lei, iar cel mai vechi decont era de cca 160 de zile”.

„Foarte important de precizat este că aceste deconturi erau amânate la plată din cauza unor suspiciuni de solicitare la rambursare a unor sume necuvenite, iar firmele erau supuse unor controale încrucișate. Mă întreb, dacă nu exista această ‘reformă în 2009-2011’ cu ce se mai lăuda Ponta astăzi. După PSD nu rămâne nimic. Au blocat controlul marilor averi organizat și legiferat în 2010-2011, dar transmit periodic comunicate de presă legate de verificările la maneliști și interlopi”, a declarat prim-vicepreședintele PNL.

Premierul Victor Ponta a afirmat, miercuri, pe Facebook, că, față de perioada 2009-2012, în guvernarea „USL/Ponta” s-a reușit ca ANAF să scadă de la peste 180 de zile la sub 60 de zile rambursarea legală de TVA pentru firmele exportatoare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.