Tragedie în familia lui Dumitru Prunariu
Dumitru Prunariu, primul român care a ajuns în spațiul cosmic, a anunțat pe Facebook o tragedie petrecută în familia sa în urmă cu câteva ore.
Nepotica noastră Arina s-a făcut îngeraș. O meningita fulminanta ne-a răpit-o în câteva ore”, a scris Dumitru Prunariu pe rețeaua de socializare.
Potrivit unor informații neconfirmate decesul s-ar fi produs în urma unui șoc toxico-septic. Germenul care a produs infecția nu a fost încă identificat, fiind necesare 48 de ore pentru testare. Micuța pacientă s-a stins în mai puțin de o oră după ce a ajuns la Institutul Matei Balș, într-o stare foarte gravă. Fetița fusese într-o tabără, pe Dunăre, și apoi câteva zile la mare.
”Cât de mici se vedeau vacile din aparatul de zbor”
Arina era nepoata cea mare a cosmonautului, în vârstă de 11 ani. Ea zburat pentru prima dată cu un planor la 2 ani şi jumătate. ”Primul lucru care a impresionat-o a fost cât de mici se vedeau vacile din aparatul de zbor”, declara Dumitru Prunariu, pentru Gândul, în 2011. În interviul amintit, Prunariu povestește și despre nepoțelul său, Andrei, dar și despre nepoata mai mică, Ana. Primul cosmonaut român are doi băieți, Cătălin Prunariu fiind la rândul său pilot pe avioane de linie și avioane de acrobație.
Misiunea Soiuz 40 începe la 14 mai 1981
Dumitru Dorin Prunariu (n. 27 septembrie 1952, Brașov) este primul cosmonaut român. La 14 mai 1981 a zburat în spațiul cosmic. A participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Este de profesie inginer aeronautic.
A fost pe rând ofițer inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației civile române, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președintele Consiliului de ne-militarizare a spațiului cosmic din cadrul ONU. În prezent are gradul de general-maior în rezervă.
Sursă: www.dcnews.ro