Motivele pentru care Nicolae nu mai este „Principe al României”

Regele Mihai a anunţat luni că a retras titlul de „Principe al României” nepotului său Nicolae şi l-a exclus din succesiunea la Coroana României. Potrivit consilierului Familiei Regale, decizia a fost luată la 1 august şi transmisă tuturor familiilor regale. Fostul Principe îşi asumă decizia Majestăţii sale. În viitor se va ocupa de business, activităţi sportive şi caritabile.

„În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de «Principe al României» şi calificativul de «Alteţă Regală». De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeaşi zi”, se precizează într-un comunicat al Biroului de Presă al Regelui Mihai, relatează Romaniatv.net.

Nicholas Medforth-Mills („principele Nicolae al României”) este fiul principesei Elena a României şi a primit titlul princiar la 1 aprilie 2010, find al treilea în ordinea de succesiune dinastică.

„Decizia a fost comunicată membrilor altor familii regale, a fost discutată cu principele Nicolae şi nu a fost o decizie luată pripit, ci una luată după multă chibzuinţă, după consultări directe cu Majestatea sa Regele şi cu Familia Regală. Decizia vine ca o realizare că principele Nicolae nu mai putea să joace rolul pe care şi l-a asumat în ţară deoarece acest rol presupune nişte privaţiuni şi tipuri de proiecte care nu sunt în conformitate cu idealurile şi ţelurile sale.

Înainte să vină în România el a avut activităţi în Africa cu copii, activităţi ecologice, activităţi cu marina keniană care implicau sporturi de performanţă. A fost un om care a avut o viaţă privată, nu era obişnuit cu activităţile publice presupuse de participarea în Familia Regală şi, de asemenea, nu a avut experienţă diplomatică. Principele Nicolae a servit la consolidarea coroanei. In viitor lucrurile puteau să nu mai meargă atât de bine”, a declarat la România TV Luca Vlad, consilier al Casei Regale.

Nicholas Medforth-Mills se va implica în viitor în activităţi şi proiecte caritabile, sportive, dar şi în business.

„Nu vă aşteptaţi la scandal pentru că nu va exista. Principele Nicolae poate să se implice acum în business, în activităţi caritabile, în activităţi sportive. Nu este o pedeapsă, este o decizie”, a conchis consilierul regal.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.