Președintele polonez avertizează NATO
Președintele polonez Andrzej Duda, recent învestit în funcție, a criticat NATO pentru că tratează țara sa ca o ‘zonă tampon’ între Rusia și Germania, și a insistat asupra necesității ca Alianța Nord-Atlantică să dețină baze pe flancul estic, transmite joi Reuters.
‘Nu vrem să fim zona tampon. Vrem să fim flancul estic real al Alianței’, a subliniat șeful statului polonez, într-un interviu apărut joi în cotidianul Financial Times. ‘Astăzi, dacă ne uităm la dispersia bazelor (…), atunci frontiera este Germania’, a adăugat el.’Se presupune că NATO trebuie să fie aici să protejeze Alianța. (…) Dacă Polonia și alte state central-europene constituie flancul real al NATO, atunci mi se pare firesc, ca o concluzie logică, că în aceste țări ar trebui amplasate baze’, a pledat Duda.
Andrzej Duda, un critic vocal al anexării Crimeii de către Rusia, se pronunță în favoarea unor garanții de securitate mai puternice din partea NATO și pentru o prezență sporită a Alianței pe teritoriul Poloniei.
‘Problema trebuie pusă fără echivoc — avem nevoie de mai multe garanții din partea NATO. Nu numai Polonia are nevoie de acestea, ci întreaga Europă Centrală și de Est, care s-a trezit într-o situație geopolitică complexă. E nevoie de întărirea prezenței NATO în această parte a Europei, inclusiv în țara noastră’, afirma noul președinte polonez, în discursul de învestitură rostit pe 6 august în fața camerelor reunite ale parlamentului de la Varșovia.