John Kerry a plecat din Cuba după o vizită istorică
Secretarul de stat american John Kerry a plecat din Cuba vineri seară după o vizită istorică pentru redeschiderea oficială a ambasadei SUA pe insulă, în timpul căreia a repetat exigențele Washingtonului în materie de drepturi ale omului.
Avionul lui Kerry, primul șef al diplomației americane care a pus piciorul pe pământ cubanez după 1945, a decolat la scurt timp după ora 20.00 (miezul nopții GMT) de pe aeroportul Jose Marti din Havana, au constatat jurnaliști de la AFP.
Reamintim că John Kerry a declarat la Havana că „nu își poate imagina” că viitorul președinte al Statelor Unite va reveni asupra deciziei de normalizare a relațiilor cu Cuba, informează AFP și Reuters. „Nu-mi pot imagina că un președinte republican sau democrat va arunca totul pe fereastră”, a declarat Kerry într-o conferință de presă comună cu omologul său cubanez Bruno Rodriguez, referindu-se la decizia președintelui Barack Obama de a restabili legăturile diplomatice între cele două țări după 54 de ani.
Statele Unite vor alege un nou președinte în noiembrie 2016.