Halep, calificată în optimile turneului de la Cincinnati

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 3 mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Cincinnati (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 2.400.490 dolari, învingând-o în trei seturi, 7-5, 5-7, 6-4, pe Kristina Mladenovic (Franța), într-o partidă din turul II al competiției, disputată miercuri.

Halep, a treia favorită a turneului din Ohio și calificată direct în turul secund, o va avea ca adversară în meciul următor pe câștigătoarea întâlnirii dintre Andrea Petkovic (Germania), cap de serie numărul 15, și Camila Georgi (Italia), informează Agerpres.

Accederea în optimile de finală îi asigură reprezentantei țării noastre un cec în valoare de 27.640 dolari și 105 puncte WTA.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.