O nouă abordare în tratarea obezității

Cercetători americani au identificat gene-cheie în metabolismul care controlează mecanismul de ardere sau stocare a grăsimilor din organism, această descoperire putând duce la o nouă abordare în tratarea obezității, informează AFP.

Oamenii de știință, printre care cercetători de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), a căror lucrare a fost publicată joi în versiunea online a ‘New England Journal of Medicine’, amintesc că 44% din populațiile europene sunt predispuse genetic la obezitate ca purtători ai variației genetice FTO, descoperite în urmă cu câțiva ani de cercetătorii britanici. Până acum nu se cunoștea însă mecanismul de acțiune al acestei variante, numite ‘gena obezității’, subliniază ei.

„Studii anterioare au încercat sa descopere relația dintre mutația genei FTO și reglarea apetitului sau predilecția de a face exerciții fizice și controlul creierului”, a explicat Melina Claussnitzer, profesor la catedra de științe informatice a MIT, unul dintre co-autorii studiului.

„Cu toate acestea, examinarea a peste o sută de țesuturi adipoase umane și a unor tipuri de celule de grăsime indică faptul că nu există nici o legătura cu creierul și că mecanismul genetic se află în primul rând în celulele de țesut adipos și nu în creier” , a adăugat sursa citată.

Cercetătorii au luat numeroase probe de țesut adipos de la persoane cu variația genetică FTO și de la altele care nu au această variație, constatând o activitate crescută a două gene distanțate, IRX3 și IRX5, controlate de FTO.

O expresie mai puternică a uneia dintre cele două gene provoacă o schimbare în metabolism care, în loc să ardă energie (grăsimi), le înmagazinează, rezultând creșterea în greutate și obezitatea.

Cercetătorii au arătat și că este posibilă manipularea acestui mecanism genetic pentru a inversa creșterea în greutate.

Ei au evaluat astfel efectele de neutralizare a activității genei IRX3 asupra ansamblului metabolismului și a greutății corporale, acționand asupra genei echivalente din grăsimea șoarecilor de laborator.

Metabolismul acestor rozătoare a crescut rapid, ducând la o evidentă pierdere în greutate, fără nici o schimbare la nivelul activității fizice sau al apetitului lor.

Melina Claussnitzer consideră că „impactul asupra organismului a fost spectaculos”. „Șoarecii au ajuns să fie cu 50% mai slabi decât grupul de control și nu au luat în greutate chiar cu o dietă bogată în grăsimi, arzând mai multă energie în somn, ceea ce arată o schimbare drastică a metabolismului lor”, spune ea.