Flutur vrea să revină la șefia CJ Suceava

Secretarul general al PNL, senatorul Gheorghe Flutur, a anunţat, vineri, că va candida la Consiliul Judeţean Suceava şi vrea să fie „locomotiva” partidului în judeţ, astfel încât PNL să obţină majoritatea în CJ Suceava, iar el să se întoarcă în funcţia de preşedinte al CJ.

Flutur a spus, într-o conferinţă de presă, că Delegaţia Permanentă a PNL Suceava i-a cerut să candideze şi şi-a asumat această candidatură pentru a pune în practică marele proiect de dezvoltare a judeţului pe care l-a început în mandatul 2008-2012.”Suntem la mai puţin de un an de alegerile locale. Am intrat în linie dreaptă pentru câştigarea Consiliului Judeţean Suceava şi a unui număr majoritar de primării, ca să putem să guvernăm acest judeţ”, a spus Flutur, citat de Mediafax.

El a anunţat că proiectul de dezvoltare a judeţului Suceava va începe cu relansarea programului iniţiat în mandatul 2008-2012, exprimându-şi nemulţumirea că multe proiecte începute în mandatul său au fost blocate, nu au fost finanţate sau se derulează încet.

Flutur a precizat că pentru proiectul său are nevoie de pilonii de bază – primarii, începând cu cel din Suceava, unde el sprijină candidatura lui Ioan Bălan, şi cei din Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Siret, Mihăiţă Negură, Marius Ursaciuc şi Adrian Popoiu.

„Va trebui să găsim oameni puternici ca marile proiecte de dezvoltare ale judeţului să nu rămână doar pe hârtie. Da, sunt foarte hotărât să candidez, locomotivă, şi să mă întorc preşedinte CJ”, a spus Flutur.

El a subliniat că prioritatea va fi aducerea de investitori, iar primarii vor trebui să aibă portofolii de proiecte pregătite, menţionând că degeaba se fac investiţii în infrastructura de utilităţi dacă nu sunt investitori care să o folosească.

„Un primar de dreapta trebuie să aibă un număr cât mai mare de investitori şi nu să aştepte pomană sau să stea cu mâna întinsă la Guvern”, a spus Flutur.

Gheorghe Flutur a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava în mandatul 2008-2012.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.