Merkel ia măsuri în fața valului de refugiați

Cancelarul Angela Merkel este hotărâtă să ia măsuri în fața creșterii explozive a numărului refugiaților, situație ce a ajuns să provoace tensiuni în Germania, relatează vineri agenția DPA.

Șefa guvernului de la Berlin se va deplasa marți la Marxloh, o suburbie săracă a orașului industrial Duisburg, unde imigranții ilegali romi, libanezi și kurzi au ajuns să se lupte pentru supremație, iar poliția ține cu greu situația sub control. Angela Merkel se va întâlni acolo cu liderii confesiunilor musulmană și creștină, precum și cu activiștii care militează pentru sporirea ajutoarelor sociale acordate imigranților.

Germania se așteaptă să primească anul acesta circa 800.000 de cereri de azil, număr ce reprezintă 1% din populația țării. Drept urmare, guvernul de la Berlin dorește să intensifice repatrierea imigranților ilegali a căror cerere de azil aparent nu poate justificată de războaie sau de represiuni politice, cum este cazul celor proveniți din cele șase țări grupate în așa-numita zonă a Balcanilor Occidentali.

Cancelarul german urmează să se întâlnească joi, la Viena, cu liderii acestor șase state, de unde provin o mare parte din imigranții clandestini sosiți în Germania. Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului de la Berlin, Steffen Seibert, în cadrul întrevederilor din capitala Austriei vor fi discutate și motivele ce determină atât de mulți oameni să părăsească respectivele țări.

În timp ce autoritățile locale de pe întreg cuprinsul Germaniei se văd obligate să creeze rapid adăposturi pentru refugiați și noi locuri în școli pentru copiii imigranților, care cei mai mulți nu vorbesc limba germană, Angela Merkel a subliniat duminică, într-un interviu acordat postului ZDF, că cea mai mare provocare a executivului ei, dar și a Europei în ansamblu, va fi în perioada următoare imigrația ilegală. În opinia ei, alte chestiuni, precum stabilitatea zonei euro ori situația din Grecia, trec acum pe planul secund.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.