Udrea continuă războiul cu „sistemul”
Elena Udrea a declarat vineri că situaţia Marianei Rarinca ar trebui să alerteze „întreaga societate”, însă „reacţiile sunt palide”. Udrea spune că toată lumea „se teme de sistem”.
Curtea de Apel București a amânat, vineri, judecarea procesului Marianei Rarinca, femeia acuzată că a șantajat-o pe șefa Instanței supreme, Livia Stanciu, după ce a fost desființată decizia de achitare.
Udrea a comentat cazul Marianei Rarinca, după ce a fost la Poliţie, în cadrul măsurii controlului judiciar. „Mă întreb, oamenii simpli, cetăţenii, ce încredere mai au în momentul acesta că, dacă ar ajunge în justiţie, ar fi judecaţi drept, corect. Cred că este un caz care ar trebuie să alerteze întreaga societate. Din păcate, reacţiile sunt palide. Toţi se tem de sistem, tuturor le este frică de faptul că dacă ar spune ceva, ar putea fi în situaţia doamnei Rarinca. Mă refer inclusiv la judecători. Ce judecător va mai avea curaj vreodată sa dea o solutie împotriva dorinţei sefilor sistemului? Probabil că niciunul”, a declarat Udrea.