SUA ceruseră Norvegiei arestarea lui Snowden

Autoritățile americane ceruseră Ministerului Justiției și Ministerului de Externe norvegiene să îl aresteze pe fostul consultant NSA Edward Snowden în cazul în care acesta ar fi intrat pe teritoriul norvegian, relatează vineri thelocal.no.

Fost consultant al Agenției de Securitate Națională americane (NSA), Edward Snowden a fost inculpat pentru spionaj în SUA după ce a dezvăluit amploarea programelor de supraveghere ale NSA.

Postul de radio norvegian NRK a intrat în posesia unei copii a scrisorii trimise Ministerului de Externe norvegian de către autoritățile americane pe 27 iunie 2013, atunci când Snowden era blocat pe aeroportul Șeremetievo din Moscova în așteptarea acordării de azil de către Rusia.

‘Solicităm ca în cazul în care cetățeanul american Edward J. Snowden încearcă să intre în Norvegia pe orice căi, guvernul norvegian să notifice imediat și să efectueze trimiterea domnului Snowden către Statele Unite prin procedura refuzării intrării, deportării, expulzării sau a altor mijloace legale”, se menționa în scrisoarea respectivă.

Oficiul regional al Biroului Federal de Investigații (FBI) a trimis o altă scrisoare în aceeași zi ministerelor justiției din Norvegia, Suedia și Finlanda, în care îl descriau pe Edward Snowden drept un criminal fugar și în care le cerea să anunțe autoritățile americane în cazul în care Snowden ar fi rezervat bilet de avion către una din cele trei țări.

‘Statele Unite cer ca Snowden să fie ținut în custodie, dacă este arestat”, se arăta în mesajul oficial al autorităților americane.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.