A început cea de-a V-a ediție a Rowmania Fest

Ministrul Tineretului și Sporturilor, Gabriela Szabo, președintele Autorității Naționale pentru Turism, Mirela Matichescu, autorități locale și județene au deschis vineri seara, alături de multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin, cea de-a V-a ediție a Rowmania Fest.

”Îl felicit pe Ivan Patzaichin pentru evenimentele pe care le face și modul în care promovează sportul, pentru că avem nevoie de cât mai mulți copii care să facă sport. Îi încurajez pe cei care au făcut sport de mare performanță să-și folosească imaginea cu același scop”, a declarat, în deschiderea oficială a evenimentului, ministrul Gabriela Szabo, informează Agerpres.

La rândul său, președintele ANT și-a exprimat speranța ca festivalul să aibă o viață cât mai lungă. ”Faptul că tot mai mulți turiști străini vin în Tulcea înseamnă că România și în mod particular Delta este pe harta turismului european”, a menționat Matichescu.

Multiplul campion olimpic la canoe Ivan Patzaichin a amintit că evenimentul de la Tulcea este unic la nivel național.”Acesta este festivalul nostru, al tulcenilor. Vă rog să veniți alături de noi, să participați la dezbateri, să auziți ce se poate face, să veniți la concursuri să vă susțineți preferații și să vă bucurați alături de artiști la concerte”, a transmis Ivan Patzaichin.

Deschiderea oficială a Rowmania Fest a fost urmată de concertele susținute de InFusion Trio, Kumm și Mahala Rai Banda.

Sâmbătă, la ora 10,00, festivalul va începe cu Delta Rowmania Triathlon, proba MiniTRI, pentru copiii cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani, în timp ce pe faleza orașului va avea loc deschiderea oficială a Târgului Artizan Eco Delta, care va fi urmată de dezbaterea ”Case noi, șanse noi prin meserii vechi” și de deschiderea concursului Tulcea Quest.

Concursul de vâslit în canotcă pe Dunăre între pescarii din localitățile Deltei va începe la ora 11,30 și va fi urmat de etapa locală a concursului de vâslit în canotci de 10+1 Descoperă Rowmania care va avea loc pe lacul Ciuperca.

Tot sâmbătă, la ora 17,30, vor fi întâmpinați și participanții la Turneul Internațional al Dunării, manifestare cu tradiție în Europa, care aduce anual la Tulcea iubitori ai ambarcațiunilor fără motor care străbat Dunărea de la izvor până la vărsarea fluviului în Marea Neagră.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.