Ungaria: Trecerea ilegală a frontierei, trei ani de închisoare!

Guvernul ungar a prezentat vineri un proiect de lege ce prevede înăsprirea sancțiunilor împotriva trecerii ilegale a frontierelor sale, printre acestea figurând o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru orice persoană care este prinsă încercând să treacă gardul de la granița cu Serbia.

Proiectul de lege, ce urmează a fi dezbătut săptămâna viitoare, prevede 13 măsuri menite să oprească valul de imigranți către această țară, precizează AFP.
Guvernul de la Budapesta intenționează de asemenea să aplice pedepse mai severe pentru traficanți și să instituie ‘zone de tranzit’ la frontieră pentru persoanele care solicită azil.
Proiectul de lege, care vine să modifice Codul Penal ungar, acordă puteri întărite poliției și permite armatei să intervină în ultimă instanță în ‘situații de criză’. Dacă aceste măsuri vor fi aprobate, ele vor putea intra în vigoare la 15 septembrie.
Ungaria urmează să finalizeze la 31 august construcția unui gard de sârmă ghimpată de patru metri înălțime, prevăzut pe o distanță de 175 de kilometri la frontiera sa cu Serbia.
Aproximativ 140.000 de persoane, o mare parte din acestea refugiate din zonele de război din Orientul Mijlociu, au fost oprite de poliție la frontiera de sud a Ungariei, de la începutul acestui an, și 10.000 în această săptămână, amintește agenția citată

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.