Iordănescu, despre importanța jocurilor cu Ungaria și Grecia
Anghel Iordănescu, selecționerul echipei naționale de fotbal a României, a declarat luni, într-o conferință de presă la Mogoșoaia, că meciurile cu Ungaria și Grecia, din preliminariile EURO 2016, sunt cele mai importante din grupă pentru tricolori.
”Cele două jocuri care urmează sunt, după părerea mea, cele mai importante partide pe care le are echipa noastră națională de fotbal, dacă ținem cont de situația din grupă, de diferența de puncte dintre cele trei echipe și de perspectivele pe care le avem”, a afirmat Iordănescu, potrivit Agerpres.
”Toți cei care pregătim echipa națională am avut săptămâni grele înaintea acestor meciuri. Traversăm o perioadă extrem de delicată. De la ultimul joc, cel cu Irlanda de Nord, din lotul național lipsesc 9 jucători, unii importanți, alții foarte importanți. Pentru această ‘dublă’ au venit alți șapte jucători care în ultima perioadă nu au mai fost pe la echipa națională. Printre ei sunt și trei debutanți”, a mai spus Iordănescu.
În continuare, el a arătat situația grea prin care trece fotbalul românesc, din punct de vedere financiar, sportiv și al lipsei de performanță, evocând în context eliminarea formațiilor Astra și Steaua din competițiile europene intercluburi.
În ceea ce privește pe fotbaliștii români care joacă la echipe de peste hotare, Iordănescu a concluzionat: ”Era o vreme când jucătorii din țara noastră erau titulari la echipe puternice de club din Europa, acum ei sunt rezerve la echipe mici de pe continent”
”Cu toate acestea, eu sunt încrezător. Deși ne pregătim împreună doar trei zile, prin mobilizare și concentrare putem să obținem ceea ce ne-am propus”, a mai arătat Anghel Iordănescu.
”Porțile echipei naționale de fotbal a României sunt deschise pentru toți jucătorii. Dar, am și eu niște principii pentru selecție. Acestea sunt următoarele: valoarea dovedită, experiență, formă, personalitate, știința jocului, atitudine și nu în ultimul rând este vorba despre caracter”, a mai precizat selecționerul Anghel Iordănescu.
”Regretăm absențele lui Marica, Gardoș și Bogdan Stancu. Sperăm ca ei să revină în echipa națională”, a mai arătat selecționerul Anghel Iordănescu.
”Am fost la meciul de duminică ca să îi urmăresc pe Florin Tănase și Dragoș Nedelcu. Îmi place cum joacă echipa lui Gheorghe Hagi. Nu am fost mulțumit de nivelul jocului”, a spus Iordănescu.
Steaua București a învins-o pe FC Viitorul Constanța cu scorul de 1-0 (1-0), duminică, pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă din etapa a 9-a a Ligii I de fotbal. Iordănescu se referă la cei doi jucători de la Viitorul Constanța, Florin Tănase și Dragoș Nedelcu.
Lotul reprezentativei României s-a reunit luni la Mogoșoaia pentru a pregăti cele două meciuri, cu Ungaria, programate pe 4 septembrie (21,45, ora României), la Budapesta, și cu Grecia, din 7 septembrie (Arena Națională, 21,45).
Miercuri 2 septembrie, la ora 14,45, delegația României va decola de pe Aeroportul Internațional ”Henri Coandă” spre Budapesta la bordul unui charter.
Lotul României:
Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Sunderland), Silviu Lung jr. (Astra Giurgiu);
Fundași: Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheș (Napoli), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets), Dorin Goian (Asteras Tripolis), Iasmin Latovlevici (Genclerbirligi), Răzvan Raț (Rayo Vallecano), Steliano Filip (Dinamo), Paul Papp (Steaua București);
Mijlocași: Andrei Prepeliță (Ludogoreț Razgrad), Mihai Pintilii (Hapoel Tel Aviv), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Adrian Popa, Alexandru Chipciu (ambii de la Steaua București);
Atacanți: Florin Andone (Cordoba), Claudiu Keșeru (Ludogoreț Razgrad), Denis Alibec, Constantin Budescu (ambii de la Astra Giurgiu).