Sandra Pralong, consilier de stat la Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis a numit-o pe Sandra Pralong în funcția de consilier de stat la Departamentul pentru relația cu românii din afara granițelor al Administrației Prezidențiale.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Sandra-Marylin-Andreea Pralong a fost numită în această funcție începând cu data de 1 septembrie, informează Agerpres.

Sandra Pralong este scriitor, politolog și activist civic. Ea a emigrat din țară în timpul regimului comunist și s-a întors după Revoluția din 1989 pentru a înființa filiala din România a Fundației Soros pentru o societate deschisă.

Pralong a fost consilier prezidențial în timpul mandatului lui Emil Constantinescu (1998 — 2000). În 2012, ea a candidat din partea Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat pentru un loc de senator.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.