Manuel Valls va construi o ”tabără umanitară” în Calais

Anunțul privind construirea unei ”tabere umanitare” în Calais (nordul Franței), unde mii de imigranți trăiesc în condiții mizerabile, i-a atras luni guvernului francez un nou val de critici din partea opoziției de dreapta și a extremei drepte, relatează AFP.

Premierul francez, Manuel Valls, a anunțat în mod oficial proiectul, programat pentru ”începutul lui 2016”, în cursul unei vizite în Calais, unde a fost însoțit de prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Bruxellesul va acorda Parisului un ajutor european de 5 milioane de euro pentru a finanța tabăra, prevăzută să primească 1.500 de persoane, a anunțat Timmermans.
Inițiativa, primită bine de către asociațiile pentru apărarea imigranților, a stârnit însă furia președintei Frontului Național (extrema dreaptă, eurofobă și antiimigrație), Marine Le Pen, care l-a acuzat pe premier că ”sacrifică”, în numele dogmelor UE, Calais.
Din partea opoziției de dreapta, eurodeputata Rachida Dati, fost ministru al justiției în timpul ex-președintelui Nicolas Sarkozy, l-a acuzat la rândul său pe Valls că se face ”complicele traficanților” și lansează un apel la imigrație.
Primărița din Calais, Natacha Bouchart, membră a partidului Republicanii (LR), formațiunea lui Sarkozy, și-a exprimat însă satisfacția din punct de vedere umanitar, solicitând totodată o compensație economică pentru orașul său.
Calais, unde mii de străini caută să ajungă în Marea Britanie, este unul dintre punctele de staționare a imigranților, în cadrul celui mai mare val de imigrație cu care se confruntă Europa de la cel de-al doilea război mondial, ce suscită puternice dezbateri în mai multe țări membre ale Uniunii Europene.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.