Săpunaru a semnat în Pandurii Târgu Jiu
Fotbalistul Cristian Săpunaru a semnat un contract cu gruparea Pandurii Târgu Jiu.
Cristian Săpunaru a semnat un contract pe un an cu Pandurii Târgu Jiu, cu opțiune de prelungire, anunță site-ul oficial al clubului.
Venit ca jucător liber de contract după despărțirea de Rapid București, fundașul dreapta va efectua luni vizita medicală, după care va fi prezent la Târgu Jiu la primul antrenament cu Pandurii.
Născut pe 5 aprilie 1984, Săpunaru a debutat în 2002 la Național București, iar în Liga I a evoluat mai ales la Rapid. Între 2008 și 2012 a fost jucătorul lui FC Porto, care în 2010 l-a împrumutat la echipa din Giulești. În perioada 2012 — 2014 a evoluat în Spania, la Real Zaragoza și Elche, iar în a doua jumătate a sezonului trecut a revenit la Rapid.
Săpunaru a câștigat cu FC Porto campionatul, Cupa Portugaliei și mai ales Europa League, în 2011.
Săpunaru a fost convocat la naționala Under-21 în 2006, iar între 2008 și 2011 a strâns nouă selecții la prima reprezentativă a României.