Marea Britanie ar vota pentru ieșirea din UE
Pentru prima oară, un sondaj a indicat duminică faptul că britanicii ar vota pentru o ieșire din Uniunea Europeană în cursul referendumului ce va avea loc până la sfârșitul anului 2017 cel mai târziu, relatează France Presse.
În timp ce deputații trebuie să dezbată din nou proiectul de lege asupra referendumului luni, 43% dintre persoanele intervievate de institutul Survation pentru publicația Mail on Sunday estimează că Marea Britanie ar trebui să părăsească UE. Circa 40% preferă să rămână în UE și 17% sunt nehotărâți.
Acest sondaj, realizat prin Internet pe un eșantion de 1.004 persoane, marchează o ruptură cu anchetele de opinie precedente care s-au încheiat întotdeauna cu un avantaj în favoarea susținătorilor UE.
În plus, 22% dintre cei care optează pentru rămânerea în UE spun că ei și-ar putea „schimba opinia” dacă actuala criză a imigranților se agravează. Cu privire la acest subiect, 29% dintre britanici estimează că țara lor nu ar trebui să primească niciun refugiat, acesta fiind de departe răspunsul cel mai popular în fața altor 15%, care estimează că ar trebui primiți 10.000.
Precedentul sondaj, realizat de institutul Survation la începutul lunii iulie, arătase că 45% dintre persoanele intervievate erau în favoarea menținerii în UE, în timp ce 37% erau împotrivă și 18% nedeciși.
De atunci, amintește Mail on Sunday, tabloid de orientare ferm eurosceptică, guvernul premierului David Cameron a propus să modifice întrebarea pusă la referendum, formularea inițială fiind considerată prea în favoarea menținerii.
În loc să le ceară alegătorilor să răspundă prin ‘Da’ sau ‘Nu’ dacă Marea Britanie trebuie să rămână membră a UE, noua formulare le cere să aleagă o frază în chip de răspuns:”Să rămână membră a Uniunii Europene” sau „Să părăsească Uniunea Europeană”.
Promisiune de campanie a lui David Cameron, referendumul este prevăzut să aibă loc până la sfârșitul anului 2017, dar el ar putea avea loc și în anul următor. Premierul se declară favorabil unei mențineri a Regatului Unit în UE, dar nu exclude „nimic” dacă nu obține de la partenerii săi europeni un anumit număr de concesii în prealabil.