Uriașă manifestație a separatiștilor la Barcelona

Aproape o jumătate de milion de persoane au participat vineri la Barcelona la sărbătoarea națională a Cataloniei, „Diada”, transformată în manifestație pentru independență, potrivit prefecturii, în timp ce poliția locală a anunțat cifra de 1,4 milioane de persoane, relatează AFP.

Prefectura, care reprezintă guvernul spaniol, estimează această participare între 520.000 și 550.000 de persoane.

În 2014, în timpul aceleiași manifestații, Madridul și Barcelona au anunțat evaluări contradictorii cu privire la numărul de participanți. Prefectura guvernului spaniol a estimat între 470.000 și 520.000 numărul de manifestanți, în timp ce primăria orașului din nord-estul Spaniei, condusă de naționaliști, a anunțat cifra de 1,8 milioane, amintește France Presse.

„Diada” din acest an a avut pentru mulți participanți un caracter „istoric” în timp ce se apropie un scrutin, prevăzut în două săptămâni și care ar putea deschide calea secesiunii Cataloniei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.