Penalul Cosma vrea să transmită ștafeta noilor generații

Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, implicat în două dosare penale, transmite un mesaj halucinant: „trebuie să transmitem ştafeta noilor generaţii care au interesul familial şi de grup la fel de dezvoltat precum interesul naţional.”  

De altfel, Cosma califică drept bârfe acuzaţiile procurorilor şi cere ca în funcţii să fie aleşi membri de partid care îşi plătesc cu sfinţenie cotizaţiile.

În aprilie 2014, Mircea Cosma a fost trimis în judecată într-un dosar de corupţie. În aceasta cauză, DNA Ploieşti l-a deferit justitiei şi pe fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma. Anchetatorii îl acuză pe Mircea Cosma de luare de mită şi abuz în serviciu. Acest lucru nu îl opreşte însă pe Cosma să le reamintească membrilor de partid că interesul familial este foarte important în găsirea viitorilor politicieni.

Numele lui Mircea Cosma a mai apărut într-un dosar anul acesta. În februarie, procurorii ploieşteni au ănceput urmarirea penală faţă de Cosma într-un nou dosar în care acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă.

Procurorii au dispus atunci în acest dosar control judiciar faţă de Mircea Cosma şi interdicţia de a-şi exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova. Despre aceste acuzaţii, Cosma spune acum că sunt doar simple bârfe.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.