Rafa Benitez îl laudă pe Mircea Lucescu

Mircea Lucescu, antrenorul lui Șahtior Donețk, a fost lăudat de Rafa Benitez, tehnicianul lui Real Madrid, înaintea jocului de marți dintre cele două echipe, de pe Santiago Bernabeu, din Grupa A a Ligii Campionilor la fotbal, informează Reuters.

„Șahtior e o echipă mare, cu un antrenor foarte experimentat, care întotdeauna scoate maximum posibil de la jucătorii săi noi”, a declarat marți Benitez într-o conferință de presă. „Au jucători înzestrați cu abilitate, calitate și viteză, iar dacă nu suntem foarte concentrați și nu luăm meciul în serios, cum ar trebui, s-ar putea să avem probleme”, a adăugat tehnicianul spaniol.

În cele 45 de participări ale sale în Liga Campionilor, doar de două ori Real nu a câștigat primul său meci acasă. Ultima oară s-a întâmplat în 1962, când a remizat, 3-3, cu Anderlecht.

În altă ordine de idei, Benitez a spus că mijlocașul Isco trebuie să înscrie mai mult dacă vrea să rămână titular când James Rodriguez va reveni după o accidentare. James a suferit o accidentare la coapsă într-un amical disputat săptămâna trecută cu naționala Columbiei și ar urma să lipsească aproximativ o lună. Isco a jucat în locul său în victoria de sâmbătă cu Espanyol (6-0 în La Liga) și probabil la fel se va întâmpla contra lui Șahtior.

Pentru Real, James Rodriguez a marcat două goluri în două meciuri din acest sezon, iar în stagiunea trecută a înscris de 17 ori. Isco nu a punctat încă în acest sezon, iar în cel precedent a făcut-o de numai șase ori.

În ultimele două etape din La Liga, Real a trecut cu 5-0 de Betis Sevilla și cu 6-0 de Espanyol. Ultimul meci a adus cinci goluri ale lui Cristiano Ronaldo devenit cel mai bun marcator all-time ale echipei în campionat. Portughezul este și cel mai bun marcator din istoria Ligii Campionilor, cu 77 de reușite, la egalitate cu vedeta Barcelonei, Lionel Messi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.