Schulz vede „justificate” controalele germane la frontieră!

Decizia Germaniei de a introduce controale temporare la granița sa cu Austria arată că și ‘cea mai puternică economie din Uniunea Europeană își atinge oarecum limitele’, a declarat luni președintele Parlamentului European, germanul Martin Schulz, transmite DPA.

”Ne aflăm într-o situație dificilă excepțională care justifică o măsură excepțională”, a spus Schulz, după discuțiile avute la Stockholm cu premierul suedez Stefan Lofven, potrivit Agerpres.
Schulz a adăugat că speră ca miniștrii de interne din Uniunea Europeană să cadă de acord luni seară, la Bruxelles, cu privire la sistemul de redistribuire a refugiaților între statele membre ale UE.
La jumătatea săptămânii trecute, Comisia Europeană a prezentat o nouă schemă de redistribuire de urgență a refugiaților între statele membre ale Uniunii Europene, care face parte dintr-un plan în șapte puncte pentru soluționarea crizei refugiaților cu care se confruntă Europa.
Primul punct al planului, reprezentat de mecanismul de relocare de urgență a refugiaților, prevede redistribuirea rapidă a 120.000 de refugiați (din care 54.000 se află în Ungaria, 50.400 în Grecia și 15.500 în Italia).
Aceasta se va aplica suplimentar propunerii prezentate în luna mai de Comisia Europeană pentru relocarea a 40.000 de persoane în nevoie evidentă de protecție internațională, aflate în Italia și Grecia, ceea ce face ca numărul total al refugiaților ce vor fi redistribuiți între statele membre să ajungă la 160.000.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.