Marko Bela se teme de refugiați

Senatorul Marko Bela, fostul președinte al UDMR, a declarat vineri, în cadrul seminarului ‘Autonomie: teorie și practică’, organizat la Târgu Mureș, că Europa nu are răspunsuri adecvate la o serie de provocări etnice și și-a exprimat temerea că în urma valului de refugiați cu care se confruntă continentul se va ajunge la o întărire a statelor naționale, nicidecum la întărirea Europei Unite.

‘Ceea ce discutăm în acest moment nu este o problemă aparte a României, e o problemă a Europei, și de aceea m-am referit la criza refugiaților fiindcă și din această criză se observă foarte bine că Europa, în acest moment, nu are răspunsuri adecvate la niște provocări etnice, civilizatorice, culturale.

Pur și simplu Europa și-a conceput propriul viitor și propria dezvoltare ca rezolvare a unor probleme economice și nu are un răspuns la ceea ce se întâmplă în Ucraina și nu numai că nu are un răspuns, nu are nici recomandări, nici norme sau soluții în această privință. În urma refugiaților mă tem că se va întări nu Europa Unită, ci se vor întări statele naționale, pe care de-acum câțiva ani am sperat să le demolăm’, a spus Marko Bela, la seminarul organizat de Fundația Culturală ‘Bernady Gyorgy’.

El a adăugat că deși ideea de a circula fără frontiere în cadrul Uniunii Europene a fost primită cu entuziasm, gardul dintre Ungaria și România reprezintă o direcție foarte periculoasă și că în locul cooperării dintre state, fiecare țară vrea să își ridice propriul gard.

‘Am salutat ideea că vom comunica și vom circula fără frontiere și am așteptat momentul când România intră în Spațiul Schengen. În cadrul problemelor etnice și în cazul relațiilor maghiaro-maghiare, de exemplu, de foarte multe ori am afirmat că ce bine va fi că vom circula fără frontiere.

Acum vom circula cu un gard între cele două țări, porți vor exista am înțeles, dar totuși este o altă direcție și este o direcție foarte periculoasă că aceste țări în loc să reușească să colaboreze în astfel de situații probleme, fiecare încearcă să-și construiască propriul gard, care ar putea să fie aparent o soluție atunci când Bruxelles-ul nu are niciun răspuns la o serie de întrebări, dar eu nu cred acest lucru’, a susținut Marko Bela.

El a spus și că acum, pe fondul crizei refugiaților, ar fi fost momentul în care țările din spațiul european să fie obligate să colaboreze foarte strâns, însă acest lucru nu se întâmplă.

‘Dacă vă uitați la agenda politică, tocmai acest lucru nu se întâmplă (…) Din acest punct de vedere, nu există niciun fel de analogie privind refugiații sau problemele etnice existente în interiorul Europei, dar există o analogie în ceea ce privește neputința de a rezolva astfel de provocări’, a mai afirmat Marko Bela.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.