Tsipras continuă să vândă iluzii grecilor și în ziua votului
Liderul partidului elen de stânga Syriza, fostul premier Alexis Tsipras, s-a declarat optimist că grecii vor vota duminică la alegerile legislative anticipate pentru un guvern cu un mandat de patru ani și „care este dispus să lupte”.
„Grecii își vor lua viitorul în mâini și nu vor lăsa pe alții să decidă pentru ei”, a declarat presei Tsipras, după ce și-a exprimat votul la o secție din Atena.”Poporul va confirma tranziția spre o nouă epocă, oferind mandatul unui guvern pe termen lung de care țara are nevoie și care este dispus să lupte”, a spus el.”Vom depăși dificultățile cu pași siguri. Am demonstrat deja că putem deschide drumuri chiar și atunci când păreau că nu pot fi deschise”, a mai declarat fostul premier.
Tsipras a forțat în august organizarea acestor alegeri anticipate, în speranța de a-și reînnoi sprijinul parlamentar, după ce aproape o treime din cei 149 de parlamentari ai Syriza s-au împotrivit prevederilor acordului cu creditorii internaționali, care cer reforme economice profunde și continuarea politicilor de austeritate ce i-au lovit puternic pe greci în ultimii cinci ani și care au fost inițial respinse categoric (peste 61%) printr-un referendum la începutul lunii iulie.
Partidul de stânga Syriza, al lui Tsipras, și formațiunea de centru-dreapta Noua Democrație (ND), condusă de Vangelis Meimarakis, erau cotate foarte apropiate în sondaje, cu un ușor avans, de până la 3%, pentru partidul fostului premier.
Însă niciunul dintre cele două partide nu ar urma să obțină 151 din cele 300 de locuri din parlament necesare pentru a forma o majoritate. Prin urmare, formațiunea învingătoare va trebui să încerce să formeze o coaliție de guvernământ, posibil cu partidul de centru Potami sau cu PASOK (socialiști).
Este cel de-al doilea scrutin legislativ din acest an, după cel din ianuarie, care a fost câștigat categoric de Syriza, cu 36,3% din voturi.