Angajați din MAE, urmăriți penal

Procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de Nelu Bițică, șef birou administrativ la Accademia di Romania de la Roma, centru cultural aflat în gestiunea Ministerului Afacerilor Externe, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită.

De asemenea, aceeași măsură s-a luat și față de Gabriela Bițică, economist la Biroul Financiar din cadrul Ambasadei României de la Roma, pentru luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți Agerpres, în perioada octombrie 2012 — iulie 2013, cei doi, în calitate de angajați ai Ministerului Afacerilor Externe, au pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale sume de bani și un autoturism, reprezentând 10 % din valoarea lucrărilor atribuite de ambasadă către firma acestora și au primit efectiv de la aceștia 13.300 de euro.

„Primirea sumei respective de bani, de către inculpații Nelu Bițică și Gabriela Bițică, s-a făcut în mai multe etape în perioada noiembrie 2012 — martie 2013, în orașul Roma din Italia, cu excepția sumei de 1.450 de euro pe care soții Bițică au primit-o la București printr-un intermediar. Societatea respectivă a derulat mai multe contracte de lucrări cu Accademia di Romania din Roma. Inculpații au pretins și primit suma respectivă de bani pentru ca, în executarea atribuțiilor de serviciu, să atribuie în mod preferențial contracte și pentru a îndeplini acte astfel încât firma privată să beneficieze de toate verificările și aprobările necesare achitării sumelor solicitate în contul lucrărilor efectuate”, susțin procurorii.

DNA precizează că firma a colaborat cu Accademia di Romania din Roma și, în iulie 2013, a prezentat un deviz de efectuare a unor reparații a 12 spații din incinta instituției în sumă inițială de 19.300 euro.

„Nelu Bițică a solicitat ca, pe devizul prezentat pentru procedura de selectare în scopul atribuirii altor lucrări, cunoscând că o altă firmă propusese un preț de 25.000 euro, oferta să fie suplimentată cu 5.000 euro. Prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de supraevaluare cu 5.000 de euro a devizului prezentat inițial, Nelu Bițică a produs în dauna Ministerului Afacerilor Externe din România un prejudiciu material de 5.000 euro”, se mai arată în comunicat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.