Primele echipe calificate în optimile Cupei României

ASA Târgu Mureș s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, marți, după ce a învins în deplasare formația de ligă secundă ACS Bucovina Pojorâta cu scorul de 4-1 (2-0).

ASA, la primul meci cu italianul Cristiano Bergodi pe banca tehnică, s-a impus fără probleme în fața unei nou-promovate în eșalonul secund, prin golurile marcate de bulgarul Miroslav Manolov (2, 72), Gabriel Mureșan (29) și Mircea Axente (83), informează Agerpres.

Pentru Bucovina a punctat Cornel Căinari (88), în timp ce Valentin Buhăcianu a irosit un penalty în minutul 14.

FC Viitorul 2 Constanța, echipă de liga a treia, a reușit o spectaculoasă calificare în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, marți, după ce a învins formația de eșalon secund Academica Clinceni, la Ovidiu, cu scorul de 2-1 (0-1).

Oaspeții au deschis scorul prin Benjamin Kuku (41), dar echipa a doua de seniori a Academiei Hagi a egalat după pauză prin Răzvan Marin (47), iar juniorul Robert Grecu (78) a reușit golul victoriei.

CFR Cluj s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, marți seara, grație victoriei reușite pe terenul formației de ligă secundă CS Balotești cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri.

Unicul gol al partidei a fost semnat de atacantul camerunez Leo Beleck (112).

Pandurii Târgu Jiu s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, marți, după ce a întrecut echipa de ligă secundă UTA Bătrâna Doamnă cu 3-1 la loviturile de departajare, într-un meci disputat la Arad în care scorul era egal, 1-1, atât după 90 de minute, cât și după 120 de minute.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.