Oprescu rămâne în spital, cel puțin, până marți
Sorin Oprescu va mai rămâne internat la Spitalul Universitar cel puţin până marţi. Surse medicale spun că abia mâine i se va face o coronarografie. În funcţie de rezultatul acesteia, se decide dacă îl operează la inimă sau nu. Pe de altă parte, potrivit România TV, la spital, salonul era rezervat cu mult înainte să se afle că va fi mutat.
Oprescu a fost internat, sâmbătă, într-o rezervă a Spitalului Universitar. Potrivit regulamentului, un poliţist stă în permanenţă cu fostul primar, în salon, şi alţi doi stau de veghe la uşă. În salon au voie să intre doar medicii. Cadrele medicale au început investigaţiile pentru primarul suspendat şi în funcţie de rezultate se va decide cum va fi tratat Sorin Oprescu. Este posibil ca luni să i se facă o coronarografie şi astfel trebuie să mai rămână în spital cel puţin încă 24 de ore.
„As vrea sa lamuresc aspectul cu acel salon sau rezerva VIP. Protocolul arata ca o persoana arestata, cand ajunge la un spital civil, politistii trebuie sa il supravegheze in permanenta. Nu pot supraveghea si alte persoane, deci trebuie sa fie singur in salon. Nu a fost pregatit din timp, cum spuneti. Nu exista rezerve de lux in spitalul Municipal Bucuresti. Vorbim de un salon normal, cu două paturi”, a declarat la România TV Viorel Mocanu, avocatul lui Sorin Oprescu.
Privind starea de sănătate a fostului edil, avocatul a precizat că acesta suferă de mai multe afecţiuni. „Domnia sa sufera de mai multe afectiuni. E diabetic, e hipertensiv si are si doua stenturi. Am inteles ca se reface care nu a iesit ieri bine si in urma acestei analize se va decide operatia. Doar doctorii vor decide in acest sens. Noi suntem multumiti ca am reusit sa ii asiguram acestui om dreptul la sanatate, drept incalcat timp de o saptamana de zile de conducerea arestului. Clientul a solicitat 2 doctori, care il aveau sub observatie. Nimeni nu a venit in mod special de acasa. Erau doctorii de garda pe sectie. Comisia de ieri s-a format din medicii aflati in spital. Nu a venit nimeni special de acasa pentru domnul Oprescu”, a mai spus apărătorul primarului cercatat.
Sorin Oprescu a aflat sâmbătă că este lăsat să meargă la spital pentru investigaţii medicale.
„Clientul meu este slăbit, asta e prima constatare pe care am avut-o. Din acest punct de vedere nu pot să spun că lucrurile au evoluat, dar este o schimbare evidentă în comportamentul celor de la arest. În cursul zilei de astăzi, domnul Oprescu va fi dus la spital pentru investigaţii. Consultul se va face conform legii. Există afecţiuni cardiovasculare şi acestea sunt mult agravate de diabet. Uneori sunt situaţii când domnia sa nu are puls, există un flux sanguin extrem de redus. Ni s-a aprobat cererea. Solicitarea noastră a fost pentru Spitalul Municipal şi înţeleg că s-a dat curs acestei solicitări. Acum urmează să fie suplimentată”, a declarat avocatul Alexandru Chiciu, potrivit România TV.
Medicul care l-a examinat vineri în arest a susţinut că fostul edil poate muri în orice clipă.
Sorin Oprescu se plânge de foame în arest. Primarul cere conducerii centrului de arest să îi suplimenteze norma de hrană. În plus, anunţă că va da statul în judecată şi cere să fie pus faţă în faţă cu denunţătorii lui.
„Avocatul Poporului a confirmat ceea ce aparatorii au clamat in toata aceasta saptamana trecuta- faptul ca exista probleme reale de sanatate fata de domnul Oprescu si faptul ca domnia sa necesita internarea cat mai rapida intr-un centru medical. Sorin Oprescu nu joaca teatru. Niciodata nu am clamat, nu am strigat starea sa de sanatate intr-o maniera neconforma cu realitatea. Ne-a cerut sa nu invocam problemele de sanatate, dar e responsabilitatea noastra sa facem apel la toate structurile abilitate in respectarea legii, domnul Oprescu sa primeasca cele mai bune ingrijiri”, a mai spus Chiciu.
Avocatul a precizat că se gândesc să reclamate situatia din arest privind hrana la organismele internationale.
„Vom apela la toate parghiile legale pe care le avem. Asteptam şi cred că e un moment în care cei de la arest să-şi revizuiasca atitudinea. Asteptam ca domniile lor sa puna in practica solicitarile, cererile si recomandarile Avocatului Poporului”, a mai declarat avocatul.
Sorin Oprescu trebuie dus de urgenţă şi ţinut sub observaţie într-o secţie de cardiologie, cu aparatură de specialitate, având în vedere „agravarea stării de sănătate, în contextul antecedentelor personale patologice”, se arată în raportul echipei de la Avocatul Poporului care a făcut verificări la Arestul Capitalei.
Vineri seară, profesorul doctor Leonida Gherasim, de la Spitalul Universitar de Urgenţă, a venit, la Arestul Central al Poliţiei Capitalei pentru a-l consulta pe Sorin Oprescu.
Sorin Oprescu a fost consultat de un medic cardiolog la Spitalul „Sf. Ioan” în prezenţa escortei, fără respectarea confidenţialităţii şi intimităţii, iar alimentele pe care le primeşte în arest nu corespund regimului său alimentar, se mai arată în raportul Avocatului Poporului.
„În timpul discuţiei cu persoana arestată (Sorin Oprescu- n.r.), aceasta a menţionat că în Spitalul „Sfântu Ioan” examinarea medicală a fost efectuată, fără respectarea confidenţialităţii şi a intimităţii, fiind realizată în prezenţa agenţilor de escortă”, se arată în raportul echipei de specialişti trimise de Avocatul Poporului la Arestul Central al Poliţiei Capitalei pentru a face verificări cu privire la respectarea dreptului la sănătate al lui Sorin Oprescu.
Conform documentului citat, alimentele pe care Sorin Oprescu le primeşte în Arestul Central al Capitalei nu corespund „din punct de vedere cantitaiv şi calitativ regimului alimentar necesar”.
Oprescu, arestat preventiv pentru 30 de zile, încearcă să obţină o pedeapsă mai blândă şi să fie cercetat în arest la domiciliu sau sub control judiciar.