CNAS a semnat contractul pentru tratamentul fără interferon

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a semnat contractul cost-volum-rezultat pentru tratamentul fără interferon al hepatitei cronice virale C și cirozei hepatice C, în baza căruia vor beneficia de tratament pacienții cu stadiul de fibroză F4, comisiile consultative de specialitate ale Ministerului Sănătății urmând a elabora criteriile de includere în tratamentul fără interferon.

Potrivit unui comunicat transmis marți Agerpres de CNAS, medicamentele vor putea fi prescrise pentru pacienții care îndeplinesc criteriile de includere în tratament în baza aprobării emise de Comisia de experți pentru afecțiuni hepatice de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

CNAS precizează că prescrierea tratamentului și monitorizarea pacientului se vor face de medici de specialitate din următoarele nouă centre: București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara, Oradea.

„În termen de maxim 10 zile lucrătoare, semnatarul contractului va comunica CNAS lista laboratoarelor care vor efectua gratuit investigațiile necesare a fi depuse la dosarul de aprobare a tratamentului fără interferon. CNAS va posta pe site lista acestor laboratoare. Dosarul întocmit în vederea aprobării va fi depus la casa de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală medicul de specialitate (prescriptor/curant)”, se precizează în comunicatul de presă.

Dosarul pacientului va conține în mod obligatoriu o serie de documente care se regăsesc pe site-ul www.cnas.ro, la secțiunea informații pentru asigurați — medicamente — tratament fără interferon.

Tot la această secțiune, pe site-ul CNAS a fost publicat un document adresat pacienților cu informații utile privind modul de administrare a tratamentului fără interferon, precum și alte informații privind investigațiile necesare includerii în tratament.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.