Deputaţii şi-au înregistrat prezenţa printr-un sistem electronic

Deputații au ales să-și înregistreze prezența la ședintele plenului Camerei printr-un sistem de autentificare și înregistrare electronică, pe holul Parlamentului fiind instalate patru aparate în acest scop.

Astfel, pe holul din faţa sălii de plen au fost montate patru monitoare cu ajutorul cărora deputaţii şi-au înregistrat prezenţa, pe baza cartelei şi a semnăturii electronice.

Deputaţii au fost îndrumaţi de personalul tehnic. Mai multe sisteme de acest tip urmează să fie aduse, scrie Mediafax.

Deputatul PNL Cezar Preda a apreciat, după ce şi-a semnat electronic prezenţa, că sistemul este simplu de accesat, adăugând că, în acest fel, parlamentarii vor arăta cetăţenilor că vin la Parlament.”Dacă am ajuns la sistemul acesta, înseamnă că trebuie să arătăm cetăţenilor că venim la treabă. Poate că evidenţa aceea primară, cu semnătura, nu arăta că numărul semnăturilor din Cameră este egal cu numărul parlamentarilor din sală. Cred că lucrurile acestea vor fi evitate, mi se pare simplu de accesat, eu cred că e de bine”, a adăugat Preda.

Deputatul ALDE Cezar Cioată a spus că acest sistem este mai european, rapid, elegant şi trebuia implementat mai devreme.”Cred că este cel mai corect ceea ce se întâmplă, din punctul meu de vedere este târziu, putea fi implementat din 2000. Este simplu, rapid, elegant, frumos, curat, fără alte cheltuieli”, a mai spus Cioată.

Deputatul PSD Liviu Dragnea şi-a înregistrat şi el prezenţa electronic, alături de Daniel Constantin, deputat ALDE, la intrarea în sala de şedinţe, în schimb, premierul Victor Ponta a spus că va semna la ieşirea din sală pentru „a nu sta la coadă”.

Până în prezent, deputaţii îşi înregistrau prezenţa semnând pe hârtie liste de prezenţă, unii dintre ei semnând şi pentru alţi colegi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.