3800 de locuri, la concursul de rezidențiat

Absolvenții universităților de medicină, medicină dentară și farmacie vor putea concura pe un număr de 3.388 locuri și posturi pentru medicină, 263 locuri pentru medicină dentară și 152 locuri pentru farmacie la concursul de rezidențiat care va avea loc pe 15 noiembrie în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.

Potrivit Ministerului Sănătății, înscrierile pentru rezidențiat se vor face până la 23 octombrie, ora 15,00, la direcțiile de sănătate publică, sau la ministerele cu rețea proprie, după caz.

Concursul se va desfășura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore. „Ministerul Sănătății a publicat în revista de specialitate Viața Medicală și pe site-ul www.ms.ro, secțiunea Rezidențiat, toate amănuntele privind tematica de concurs, bibliografia aferentă, numărul locurilor și posturilor, metodologia și condițiile de participare”, afirmă sursa citată.

Totodată, Ministerul Sănătății precizează că ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar de concurs.

Tematica de concurs și bibliografia aferentă sunt cele din anul 2014.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.