Rusia, noi avertismente la adresa NATO
Reacţia Kremlinului a venit după anunţul făcut de ministrul britanic al Apărării, care a spus că ţara sa intenţioneză să trimită militari în statele baltice pentru a descuraja orice potenţială agresiune rusă în regiune.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, Dimitrii Peskov, susţine că extinderea Alianţei Nord Atlantice continuă să se desfăşoare sub un fals pretext despre o ameninţare imaginară din partea Rusiei.
Oficialul de la Moscova atrage atenţia încă o dată că orice planuri de apropiere a infrastructurii NATO de frontierele Rusiei vor antrena măsuri de răspuns pentru a restabili paritatea necesară.
Ulterior, a reacţionat şi ministerul rus de Externe, care şi-a manifestat îndoiala că suplimentarea de tehnică şi efective militare în Europa Centrală şi de Est contribuie la consolidarea securităţii şi stabilităţii în regiune.