Volkswagen ar putea încheia anul 2015 cu pierderi

Marca VW, principala divizie a grupului auto german Volkswagen, ar putea înregistra pierderi pe ansamblul acestui an deoarece va suporta cea mai mare parte a costurilor provocate de scandalul falsificării testelor de poluare, au declarat vineri pentru Reuters două surse din interiorul companiei.

Marca VW este responsabilă pentru aproximativ cinci din cele 11 milioane de vehicule diesel pe care grupul Volkswagen a recunoscut că le-a echipat cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Volkswagen, cel mai mare constructor european, a pus deoparte 6,5 miliarde de euro pentru a face față costurilor acestui scandalul, însă potrivit surselor citate de Reuters cea mai mare parte a acestor costuri vor fi trecute în conturile VW, informează Agerpres.

Cel mai mare scandal din istoria de 78 de ani a Volkswagen a șters mai mult de o treime din capitalizarea bursieră a grupului, a forțat demisia directorului general, a declanșat investigații în mai multe țări din lume și a zguduit industria auto din Germania.

Analistul Marc-Rene Tonn este de părere că rezultatele pe trimestrul al treilea, ce vor fi publicate de Volkswagen în data de 28 octombrie, vor reflecta atât costurile scandalului falsificării testelor de poluare, precum și costurile restructurării operațiunilor din Brazilia și Rusia, estimate la 500 milioane de euro, la care se vor adăuga câștigul de 1,4 miliarde de euro rezultat de pe urma vânzării participației la Suzuki.

În prima jumătate a acestui an, marca VW a fost responsabilă pentru 1,43 de miliarde de euro, sau 21% din profitul de 6,82 miliarde de euro înregistrat de întregul grup, care a inclus și rezultatele solide înregistrate de diviziile premium Audi și Porsche.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.