Liberalii nu-l mai vor pe Ponta în CSAT

Un senator PNL a depus un proiect de lege care stabileşte că persoanele care sunt urmărite penal nu pot face parte din CSAT. Premierul Victor Ponta este vizat de o asemenea iniţiativă legislativă, având în vedere probleme penale pe csre le are. Poriectul a fost respins de Camera Deputaţilor. Senatul este cameră decizională. 

Senatorul PNL Marius Bălu a depus, în iunie, un proiect de lege care prevede că „nu pot fi membri ai Consiliului Suprem de Apărare a Ţării persoanele care sunt urmărite penal sau condamnate pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie”.

Potrivit expunerii de motive a proiectului, calitatea de membru CSAT este incompatibilă cu cea de urmărit penal sau condamnat pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie.

Senatorul mai explică, în expunere, că proiectul trebuie adoptat cu „prioritate”, având în vedere „gravitatea situaţiei” care nu este reglementată în momentul de faţă:

„Prioritatea poate apărea şi faţă de faptul că există şi au existat persoane care se află sau s-au aflat în situaţii dintre cele propuse a fi adoptate ca o completare a legii în cauză. Credem de asemenea că o asemenea reglementare ar avea efecte benefice şi asupra procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen pentru că ar îmbunătăţi imaginea de altfel destul de şifonată a României pe plen european”.

Iniţiativa legislativă a fost depusă la Senat, însă Comisia Juridică a decis că nu este de competenţa Camerei Superioare să discute, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul de lege. Astfel, proiectul a fost trimis spre dezbatere la Camera Deputaţilor, iar Senatul va fi for decizional.

Marţi, deputaţii au respins în plen proiectul de lege, cu 271 de voturi „pentru”.  Inclusiv cei 82 de deputaţi ai PNL au votat pentru respingerea proiectului.

Proiectul de lege, iniţiat de PNL, îl vizează pe premierul Victor Ponta care a fost trimis în judecată în Dosarul Turceni-Rovinari.  În calitate de prim-ministru, Victor Ponta este vicepreşedinte al CSAT.

Legea de organizare şi funcţionare a CSAT, în vigoare, prevede: „Preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Primul-ministru al Guvernului României îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt: ministrul apărării naţionale, ministrul de interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul industriei şi resurselor, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidential pentru securitate naţională.”

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.