Trei sportivi români, la Openul European de MMA
România va fi reprezentată de trei sportivi la Openul European de MMA (Mixed Martial Arts) care va avea loc în perioada 19-22 noiembrie, în orașul Birmingham (Anglia), potrivit unui comunicat remis Agerpres.
Raluca Dinescu (AGON), Cristian Iorga (AGON) și Ion Lupu (Vipguard Tecuci), însoțiți de către coordonatorii Luis Turcu și George Stanciu, vor concura la al doilea eveniment internațional organizat anul acesta de către Federația Internațională de Arte Marțiale Mixte (IMMAF), competiție la care și-au anunțat participarea aproape 200 de sportivi din 17 țări.
„Este important pentru noi să facem eforturi să participăm la toate competițiile internaționale organizate de IMMAF, chiar dacă efortul financiar este integral suportat de către fiecare membru al echipei, motiv pentru care delegația nu este foarte mare, deoarece o parte dintre sportivi nu-și permit deplasarea”, a declarat George Stanciu, președintele Federației de Arte Marțiale Mixte.
Oficialul a mai spus că federația își dorește ca un delegat al Ministerului Tineretului și Sportului să accepte invitația lansată la acest eveniment, ”cu scopul de a observa dinamica acestui fenomen sportiv de amatori la nivel internațional și de a finaliza procesul de recunoaștere oficială a practicării ramurii de sport MMA în România”.