Alchimia Toamnei – spectacol de muzică folk și poezie

Asociația Folkul Acasă În Realitate (F.A.I.R.) și proiectul 7 stele organizează vineri, 23 octombrie 2015, începând cu ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași spectacolul de muzică folk și poezie intitulat Alchimia toamnei.

Alchimia toamnei este o serie de spectacole de muzică și poezie inițiată în 2013 de Marius Matache și Sorin Poclitaru, pornind de la o colaborare începută cu mult timp în urmă, materializată prin concerte și proiecte culturale, în care muzica folk a primit partea leului. În plus, Marius Matache  compusese suficient de multe piese pe versurile lui Sorin Poclitaru, astfel încât s-a născut ideea unui spectacol comun.

În premieră, în 2015 Alchimia toamnei părăsește Bucureștiul și își extinde formula, având-o ca invitat special pe Ștefania Iacob. Nu în ultimul rând, 4 tineri folkiști implicați în proiectul Viitor de 7 stele (ce are ca scop tocmai promovarea tinerilor muzicieni talentați) vor avea ocazia să urce pe scena Aulei Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași.

Biletele pot fi achiziționate de la Magazinul Bobo Shop din Palas Mall sau la intrarea în aulă, înainte de spectacol.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.