Canada: Harper demisionează de la conducerea conservatorilor
Premierul în exercițiu canadian Stephen Harper și-a prezentat demisia din postul de președinte al Partidului Conservator, în urma înfrângerii acestuia în alegerile parlamentare desfășurate luni în Canada, transmit AFP, Reuters și DPA.
Harper va rămâne membru al parlamentului federal de la Ottawa, întrucât a câștigat scrutinul în circumscripția sa, potrivit postului de televiziune canadian CBC.
Conform celor mai recente estimări, Partidul Liberal a câștigat deja 173 de mandate și ar putea obține încă 11, depășind pragul de 170 de locuri necesar formării unei majorități parlamentare.
Pe poziția a doua se plasează Partidul Conservator, cu 94 de mandate de deputat confirmate, putând obține încă alte opt, în timp ce Noul Partid Democratic, condus de Thomas Mulcair, ar urma să dețină 42 de mandate de deputat, plasându-se astfel de locul al treilea.
Aflat la Calgary, capitala provinciei Alberta, unde și-a exercitat dreptul de vot, Stephen Harper l-a felicitat pe Justin Trudeau, liderul Partidului Liberal, pentru victoria în scrutinul în care au fost aleși membrii Camerei Comunelor a parlamentului federal canadian.
În vârstă de 43 de ani, Justin Trudeau, fiul fostului premier Pierre Elliott Trudeau, era creditat cu cele mai mari șanse să-l învingă pe Harper, aflat la conducerea guvernului din 2006. Programul său electoral s-a axat pe creșterea impozitelor asupra celor cu venituri ridicate, reducerea fiscalității pentru canadienii din clasa de mijloc și angajarea țării în lucrări de infrastructură ce s-ar traduce prin trei ani de deficit bugetar.