„Săptămâna fără calculator” la Muzeul Satului
Proiectul face parte din programul „Vacanţă la Muzeul Satului” şi are ca scop valorificarea timpului liber, în cel mai plăcut mod, prin implicarea participanţilor în activităţi de valorizare a creativităţii şi a manualităţii, în forme reconfortante pe principii care ulterior pot folosi în diverse domenii ocupaţionale.
Gândit ca o alternativă la folosirea excesivă a computerului, programul facilitează diversificarea preocupărilor celor din tânăra generaţie, exersarea odihnei active în cadrul educaţiei nonformale, îmbunătăţirea exerciţiului de atenţie la şcoală şi socializarea, prin intermediul atelierelor interactive propuse. Totodată se doreşte educarea şi formarea prin şi pentru cultură, cunoaşterea şi respectarea valorilor tradiţionale, descoperirea şi redescoperirea patrimoniului etnologic.
Doritorii se pot înscrie la următoarele ateliere de creaţie: ouă încondeiate, măşti populare, pictură naivă, împletituri din sfoară, podoabe populare, icoane pe sticlă, păpuşi, teatru de umbre, dansuri populare, atelierul de cozonaci şi colăcei, în limita a 15 locuri de atelier.
Atelierele se desfăşoară de luni până duminică, între orele 10.00 – 11.30 şi 12.00-13.30.
Preţul pentru participare este 15 lei/persoană/atelier (include materiale şi uneltele necesare atelierelor de creaţie).