FDIN face apel la solidaritate și pace socială

Frontul Demnităţii şi Identităţii Naţionale consideră că a venit vremea ca actuala clasă politică să arate milioanelor de români că se poate face şi o altfel de politică – una a bunului simţ, a decenţei şi a respectului faţă de cetăţean. În contextul în care, România are nevoie de toleranţă, solidaritate, de soluţii  şi de dialog,  Frontul Demnităţii şi Identităţii Naţionale, militează pentru o politică în care toţi cei implicaţi să pornească de la ceea ce îi uneşte şi nu de la ceea ce îi dezbină.

Frontul Demnităţii şi Identităţii Naţionale susţine că este prea multă încrâncenare şi răutate pe scena politică,  ce se reflectă din păcate şi în relaţiile interumane şi care au condus la decredibilizarea accentuată a actualei clase politice dar şi la deteriorarea alarmantă a încrederii cetăţenilor în instituţiile statului român.  Ne  declarăm îngrijoraţi de această criză umană care se amplifică şi care aduce uriaşe prejudicii României.

În opinia conducerii FDIN, clasa politică trebuie să stabilească şi să prioritizeze acele proiecte naţionale care trebuiesc continuate, indiferent de coloratura politică a unui guvern sau al altuia, sau de antipatiile dintre lideri.

„Nu în ultimul rând, propunem ca relaţia  dintre putere şi opoziţie să se regăsescă pe un alt palier, în care proiectele de interes naţional să primeze de fiecare dată. Doar în condiţiile în care interesele României şi a milioanelor sale de  cetăţeni vor prima- în dauna unor mize electorale şi politice meschine, vom putea vorbi de un pas decisiv spre Demnitate şi Identitate Naţională.

Cele prezentate mai sus,  sunt în strânsă legătură cu tensiunile apărute pe plan extern, în deosebi cu cele care privesc direct România. Numai prin solidaritate şi pace socială, România va putea depăşi cu bine evenimentele externe nedorite”, se mai arată în comunicatul de presă remis de Frontul Demnității și Identității Naționale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.