Oprea a folosit coloana oficială de peste 1.500 de ori în 2015
Ministerul Afacerilor Interne a trimis Parchetului Tribunalului Bucureşti legislaţia în baza căreia ministrul Gabriel Oprea a beneficiat de coloană oficală, spun surse judiciare, care precizează că de la începutul anului vicepremierul a făcut peste 1.500 de drumuri însoţit de coloană oficială.
Surse judiciare au declarat, marţi, pentru Mediafax, că procurorii au primit toate actele solicitate de la Brigada Rutieră a Capitalei şi convorbirile din dispecerat înregistrate în seara de 20 octombrie, când a avut loc accidentul în care şi-a pierdut viaţa Bogdan Gigină, poliţistul care deschidea coloana oficială a vicepremierului.
Anchetatorii au mai primit de la reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne datele solicitate privind legislaţia în baza căreia a fost constituită coloana oficială pentru însoţirea cu echipaj de poliţie a vicepremierului Gabriel Oprea şi traseul pe care a mers acesta în 20 octombrie.
Procurorii au mai solicitat, luni, informaţii de la Primăria Capitalei privind avizele emise pentru săparea gropii de pe strada Ştirbei Vodă, în care a căzut cu motocicleta poliţistul Bogdan Gigină, documetne care ar trebui să fie trimise anchetatorilor până miercuri, au mai spus sursele citate.
În cadrul anchetei se vehiculează informaţia că, de la începutul anului, ministrul Gabriel Oprea a făcut peste 1.500 de drumuri însoţit de coloană oficială. La dosarul cauzei nu ar fi însă o adresă a MAI prin care să se spună la câte misiuni urgente a participat maşina desemnată lui Gabriel Oprea, anchetatorii considerând că o astfel de informaţie nu este relevantă la acest moment.
Sursele judiciare au mai arătat că, până la acest moment al anchetei, nicio instituţie a statului căreia i s-au solicitat informaţii nu a obstrucţionat cursul cercetărilor.
Astfel, în prima fază a anchetei, s-au transmis solicitări şi adrese către MAI şi firma de gaze care efectua lucrările de pe strada Ştirbei Vodă.
De la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) s-au primit răspunsuri şi sunt solicitate în continuare noi informaţii, fiind în curs o comunicare interinstituţională continuă, au mai precizat sursele citate.
Până acum, pe masa procurorilor a ajuns lista persoanelor care s-au aflat în coloana oficială, stabilindu-se că în maşină cu ministrul Afacerilor Interne mai erau două persoane – şoferul şi un angajat.
De la deschiderea dosarului, anchetatorii au audiat mai multe persoane, printre care poliţiştii din coloana oficială a ministrului Oprea şi cei aflaţi în intersecţie, muncitorii care efectuau lucrările de reparaţii, precum şi alţi martori aflaţi în zonă.
De asemenea, consilierul personal al lui Gabriel Oprea şi şoferul care conducea maşina vicepremierului în seara accidentului în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină au fost audiaţi marţi, la Parchetul Tribunalului Bucureşti, au mai spus sursele citate.
Vicepremierul Gabriel Oprea ar urma să fie audiat, în calitate de martor, miercuri sau joi, pe numele acestuia fiind emisă o citaţie, au mai precizat sursele citate.
Parchetul Capitalei informa, duminică, că în acest dosar se fac cercetări pentru ucidere din culpă, în anchetă fiind cerute de la MAI, Poliţia Capitalei şi Poliţia Română actele normative interne care reglementează cadrul general de constituire a coloanelor oficiale, actele interne emise cu privire la coloana oficială din care făcea parte poliţistul Bogdan Gigină şi date cu privire la componenţa coloanei la momentul accidentului. Anchetatorii spuneau atunci că au primit doar o parte a informaţiilor solicitate.
În anchetă, procurorii au făcut cercetarea la faţa locului, au primit date privind autopsia medico-legală şi au ridicat imaginile înregistrate de camerele de supraveghere, în vederea reconstituirii traseului coloanei oficiale din care făcea parte poliţistul Bogdan Gigină. De asemenea, au fost solicitate şi datele stocate cu privire la comunicaţiile interne ale poliţiştilor implicaţi în deplasarea coloanei oficiale a ministrului Gabriel Oprea din ziua accidentului.
Anchetatorii au solicitat şi documentaţia privind efectuarea lucrărilor de reparaţie de la locul producerii evenimentului, printre care actele de autorizare, contractele încheiate, procedurile de executare a lucrării, inclusiv elementele de semnalizare şi siguranţă specifice, preciza Parchetul Capitalei.
Totodată, va fi făcută expertiza tehnică a motocicletei pe care o conducea Bogdan Gigină, se va stabili dinamica producerii accidentului şi vor fi analizate imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zona accidentului.
Ministrul de Interne a declarat, marţi, că venea de la „instituţii ale statului român” atunci când s-a produs accidentul în urma căruia a murit poliţistul Bogdan Gigină, arătând că va face precizări la Parchet, unde va răspunde, ca martor, la toate întrebările.”Eram la serviciu, se va dovedi, se va dovedi de unde am venit. La Parchet trebuie să spunem aceste lucruri. Unde am fost se va dovedi la Parchet, am fost la instituţii. Am fost la instituţii ale statului român, se va spune la Parchet”, a afirmat Oprea.
El a mai spus că orice ministru de Interne a beneficiat întotdeauna de un echipaj de poliţie la deplasările în timpul serviciului, arătând că sunt norme şi instrucţiuni în acest sens.
Întrebat care era urgenţa deplasării din 20 octombrie, astfel încât să fie necesară prezenţa unui echipaj al Poliţiei Rutiere în coloana sa, Oprea a spus: „Urgenţa, este vorba doar de un echipaj de poliţie pe care l-a avut întotdeauna orice ministru de interne, sunt norme, instrucţiuni, iar Parchetul va stabili cu adevărat adevărul. Nu avem nimic de ascuns, eram la serviciu, tragedia este că a murit un coleg în timpul serviciului”.
Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit pe 20 octombrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost transportat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală.
Poliţistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, însă informaţii despre această situaţie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai întâi pe surse.
Abia la două zile de la accident, Poliţia Capitalei a transmis un comunicat în care a confirmat că poliţistul de la Rutieră asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informaţiilor comunicate, participase la „o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice”.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, la momentul accidentului, coloana oficială a lui Gabriel Oprea, „de care demnitarul beneficia în condiţiile legii”, se deplasa cu o viteză adaptată la condiţiile meteo şi de trafic existente, pe traseul Băneasa – Piaţa Presei Libere – Arcul de Triumf – Piaţa Charles de Gaulle Piaţa Victoriei – bulevardul Uranus – strada Ştirbei Vodă.
Conform Regulamentului de aplicare a Codului Rutier, echipaje ale Poliţiei Rutieră asigură însoţirea coloanelor oficiale doar în cazul şefului statului, preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi primului ministrului. Miniştrii pot beneficia de însoţire cu echipaje ale Poliţiei Rutiere doar „în situaţii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă”, conform prevederilor legale.
Gabriel Oprea a fost premier interimar în perioada 22 iunie-9 iulie, când Victor Ponta a lipsit de la Palatul Victoria, ca urmare a operaţiei la genunchi suferite în Turcia.
Ministrul Gabriel Oprea a arătat, luni, în prima sa declaraţie, făcută la aproape o săptămână de la moartea lui Bogdan Gigină, că a ales să tacă din respect faţă de familia acestuia, el susţinând că nu a văzut accidentul, a aflat abia după ce depăşise zona şi a făcut „tot ce este omeneşte posibil” pentru a-l salva pe poliţist.
Ministrul Gabriel Oprea nu a lămurit în baza cărei legi a folosit coloana oficială, rezumându-se la a cataloga speculaţiile că a încălcat legea sau că a folosit dispozitivul de însoţire în trafic fără temei legal drept „complect (sic!) nefondate”.
Ministrul Gabriel Oprea şi-a încheiat declaraţia spunând: „La acest moment, acestea sunt precizările pe care le pot face public”.
La câteva ore de la declaraţia ministrului de Interne, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că s-a întâlnit cu Gabriel Oprea, luni seară, şi l-a sfătuit să demisioneze. Iohannis a precizat că l-a invitat pe vicepremierul Gabriel Oprea la o discuţie pentru că a dorit să primească lămuriri.
Ulterior, vicepremierul Gabriel Oprea a arătat că nu este vinovat şi că îşi va continua activitatea în Guvern, răspunzând astfel preşedintelui Klaus Iohannis. Oprea a susţinut că sfatul lui Iohannis are legătură cu dorinţa preşedintelui de a schimba Guvernul, adăugând că cel mai important în acest moment este derularea anchetei penale.
După accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină, în spaţiul public s-au vehiculat mai multe întrebări care încă aşteaptă un răspuns de la ministrul Gabriel Oprea, printre care şi cele legate de dreptul acestuia de a beneficia de coloană oficială, dar şi locul de unde acesta venea şi unde trebuia să ajungă în ziua accidentului şi dacă, în condiţii de ploaie, nu trebuia să renunţe la escorta cu motociclist.