Târgul Kilipirim, între 28 octombrie și 1 noiembrie!

O nouă ediție a târgului de carte cu discount Kilipirim se deschide miercuri, urmând să se desfășoare până duminică, 1 noiembrie.

Kilipirim va fi deschis în această perioadă zilnic, între orele 10,00 și 21,30, la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călărași, intrarea fiind liberă.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis Agerpres, Kilipirim reprezintă „o ocazie unică” pentru iubitorii de lectură din București de a achiziționa cărți cu reduceri substanțiale, din oferta celor mai importante edituri autohtone.

Humanitas, Rao, Polirom, Cartea Românească, Nemira, Trei, Herald, Aramis, Prut, Corint, All sunt doar o parte dintre editurile ale căror oferte vor fi întâlnite în cadrul Kilipirim, sute de titluri fiind prezentate la standul fiecărui expozant cu reduceri substanțiale de prețuri, de până la 90%.

De asemenea, sunt prezenți colecționari și produse de colecție, precum și negustori de antichități care expun la Kilipirim obiecte cu povești fascinante. Prețurile depind, desigur, de abilitățile de negociere ale fiecăruia.

În paralel, se va desfășura Festivalul de Spiritualitate și Terapii Complementare „A Noua Dimensiune”, unde vizitatorii vor putea achiziționa cărți și produse ezoterice sau pot participa la programul permanent de conferințe pe teme generale de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătățire a calității vieții.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.