Geoană îl dă în judecată pe Băsescu
Mircea Geoană îl dă în judecată pe fostul preşedinte Traian Băsescu pe motiv că i-a furat însemnul partidului. Mai exact, Partidul Social Românesc contestă, la Tribunalul București, folosirea de către Traian Băsescu în noua siglă a Mișcării Populare însemnul P.S.RO, lucru interzis de Legea Partidelor Politice.
Partidul Social Românesc consideră că însemnul acestuia a fost plagiat, deşi Mişcarea Populară şi-a înscris în 15 octombrie sigla la OSIM, care a fost şi validată.
„Partidul Social Românesc are o decizie definitivă și irevocabilă a Tribunalului București, care confirmă că semnul permanent propriu al formațiunii noastre politice este reprezentat de o inimă și stema țării. Cu acest însemn, P.S.RO este înscris în registrul partidelor politice, neexistând niciun fundament pentru care, din punct de vedere juridic, cineva ar putea să-i conteste autenticitatea. Nu același lucru poate spune și Traian Băsescu, cel care, în numai câteva zile de când a preluat șefia Mișcării Populare, a și reușit primul său plagiat în calitate de șef al acestei formațiuni, folosind simbolul Partidului Social Românesc, inima, în sigla noului său partid”, potrivit P.S.RO.
„Văzând că alegerile se apropie, recurgerea la acest tertip a reprezentat, pentru Traian Băsescu, calea cea mai rapidă de a lua voturi nemeritate, moralitatea fiind lăsată deoparte, corectitudinea față de electorat fiind neimportantă, iar tot ce contează constă într-un număr cât mai mare de ștampile puse pe o siglă plagiată”, explică reprezentanţii Partidului.
Potrivit articolului 5 alin. 1 din Legea partidelor politice nr 14/2003, republicată la 10 iunie 2015: „fiecare partid politic trebuie să aibă denumire integrală, denumire prescurtată și semn permanent proprii. Denumirea integrală, denumirea prescurtată și semnul permanent trebuie să se deosebească clar de cele ale partidelor anterior înregistrate, fiind interzisă utilizarea acelorași simboluri grafice, oricare ar fi figura geometrică în care sunt încadrate”.
Acesta este articolul de lege încălcat de Traian Băsescu, în baza căruia Partidul Social Românesc își formulează contestația pe care o va depune la Tribunalul București.