Platini se crede cel mai potrivit să conducă FIFA

Francezul Michel Platini, suspendat 90 de zile de Comisia de etică a FIFA, susține că rămâne cea mai potrivită soluție pentru a conduce Federația internațională de fotbal (FIFA), relatează DPA.

Platini, suspendat 90 zile alături de Joseph Blatter, după ce a primit în 2011 suma de 1,8 milioane euro ca plată pentru activitatea de consilier al președintelui FIFA între 1999 și 2002, a declarat pentru Daily Telegraph că este cel mai bun candidat pentru a conduce forul internațional: ”Sunt, cu toată modestia, cel mai capabil să conduc lumea fotbalului. Azi, am senzația că sunt un cavaler din Evul Mediu, în fața unui castel. Încerc să aduc fotbalul înapoi, dar am parte de ulei încins aruncat în capul meu”.

Președintele UEFA se află pe lista celor șapte candidaturi admise, dar până la expirarea suspendării sale din fotbal nu va putea să-și facă campanie. În plus, secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, a candidat de asemenea, punând sub semnul întrebării susținerea de care mai beneficiază Platini.

Platini a reiterat argumentul său că suma de 1,8 milioane euro i se cuvine pentru munca prestată și nimic nu este ilegal: ”Să fie clar: am prestat acea activitate? Da. Este un contract verbal legal în Elveția? Da. Aveam dreptul să revendic banii mei și nouă ani mai târziu? Da. Am trimis factura pe care mi-a cerut-o FIFA? Da. Au fost banii declarați la fisc? Da. Nu vreau să cred în teoria conspirațiilor. Da, am așteptat mult timp să reclam ceea ce era al meu. Dar singura greșeală este că am lăsat să treacă mai mulți ani. Voi apela la toate procedurile sportive și legale pentru a mă apăra”.

Relația cu Blatter a devenit tensionată după ce elvețianul și-a anunțat candidatura la alegerile din 2015, susține Platini: ”Tensiunea a crescut în 2015, când în pofida promisiunii făcute în 2011, el s-a propus pentru un nou mandat”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.