Refugiații vor putea folosi serviciile bancare din Germania
Guvernul german a aprobat, miercuri, un proiect legislativ care le va da voie refugiaților să folosească servicii bancare.
Potrivit proiectului, toate băncile care operează conturi curente vor fi obligate să ofere toate aceste servicii. Proiectul mai trebuie aprobat de Bundestag.
În această lege, se subliniază faptul că orice persoană va avea dreptul la servicii bancare de bază, chiar dacă sunt oameni fără adăpost sau refugiați. ‘Cei care nu dețin un cont bancar nu au perspective bune pe piața muncii. Găsirea unui apartament este și ea o problemă pentru multe persoane fără un cont’, a declarat ministrul justiției Heiko Maas, în legătură cu acest proiect.
Până acum, doar câteva bănci controlate sau deținute de stat, au acceptat ca unii refugiați să le devină clienți. Cei mai mulți dintre solicitanți au fost refuzați, din cauza faptului că nu îndeplineau condițiile necesare: ori nu aveau adresă fixă, ori le lipseau documente cerute.