Modificări la Legea pensiilor
Parlamentarii propun cinci modificări la Legea pensiilor. Astfel, aceştia propun instituirea pensiei de supravieţuire, introducerea celei de-a 13-a pensii pentru cei cu pensii sub nivelul salariului mediu brut, reducerea vârstei de pensionare pentru persoanele cu handicap accentuat şi pentru femei, informează Romaniatv.net.
Una dintre modificările care ar urma să fie făcute la Legea pensiilor este instituirea pensiei de supravieţuire, adică 500 lei/lună pentru fiecare pensionar. Beneficiarii acestui tip de pensie ar putea fi cei care au pensia mai mică de 500 lei/lună.
Mai mult, se propune o nouă regulă pentru pensia de urmaş de care beneficiază soţul supravieţuitor. Astfel, are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie.
O altă modificare la Legea pensiilor ar putea fi reducerea vârstei de pensionare pentru persoanele cu handicap accentuat să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare) şi pentru femei, dacă au născut cel puţin trei copii până la 1 noiembrie 1990.
De asemenea, parlamentarii propun introducerea celei de-a 13-a pensii pentru cei cu pensii sub nivelul salariului mediu brut. Beneficiarii ar putea fi cei cu pensii sub pragul de 2.563 de lei, care nu realizează alte venituri. Cuantumul celei de-a 13-a pensii se va stabili la nivelul a jumătate din salariul minim brut pe ţară garantat în plată.
Parlamentarii propun acordarea unei indemnizaţii de şomaj pentru persoanele care deţin vechime neîntreruptă în câmpul muncii de cel puţin 35 de ani la data depunerii cererii pentru a beneficia de şomaj, până la data împlinirii condiţiilor legale de pensionare pentru limită de vârstă, „în vederea asigurării unor minime condiţii de viaţă celor care au contribuit un număr semnificativ de ani la bugetul asigurărilor de şomaj”.