Naufragiu în Marea Egee. Cel puţin 10 migranţi morţi!

Cel puţin zece migranţi s-au înecat în noaptea de joi spre vineri în largul insulei greceşti Kalymnos, în timp ce 135 au putut fi salvaţi după scufundarea bărcii lor venite din Turcia, a anunţat poliţia portuară greacă, informează AFP.

Această nouă dramă se adaugă la o serie de naufragii miercuri, al căror bilanţ a continuat să crească joi seară pentru a ajunge la 17 morţi dintre care 11 copii, după descoperirea unui nou corp şi moartea unei fetiţe de un an spitalizată în insula Lesbos.

Ultimele victime s-au înecat când barca lor, încărcată cu aproximativ 150 de persoane potrivit primelor mărturii, s-a răsturnat în timpul nopţii în largul Kalymnos, ce face parte din insulele greceşti din estul Mării Egee unde exilaţii continuă să sosească cu miile în fiecare zi.

Căutările continuau în întuneric în speranţa de a găsi noi supravieţuitori, conduse de patru nave de patrulare greceşti, o navă Frontex – Agenţia europeană de supraveghere a frontierelor – şi un elicopter, asistate de vase de pescuit şi ambarcaţiuni de agrement din insulă.

Reacţionând joi la dramele anterioare, Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi-a exprimat îngrijorarea profundă, subliniind că ‘deteriorarea condiţiilor meteorologice’ va agrava soarta migranţilor.

Guvernul grec la rândul său a lansat un apel la un nou elan european pentru a garanta siguranţa refugiaţilor oferindu-le acces legal în UE. Prim-ministrul stângii radicale, Alexis Tsipras, urmează să intervină vineri dimineaţă în parlament cu privire la problema migraţiei, ca răspuns la o întrebare din partea opoziţiei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.